Tipărire

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Hipnoterapie, Lucrul cu Umbrele și Consiliere psihologică în Markt Erlbach

Psihoterapie, Hipnoză – Privatpraxis Geist und Seele

Simțiți acest lucru de ceva timp: viața Dumneavoastră nu este așa cum ar putea sau ar trebui să fie.
Cum ar fi dacă am schimba acest fapt acum?

Sunați-mă acum pentru o consiliere telefonică gratuită.

Psihoterapie
Lifecoaching
Spiritualitate cotidiană
Cabinet privat - programări flexibile
Hipnoză
Lucrul cu umbrele
Credințe și așteptări


Psihoterapie

Foarte mulți oameni suferă la ora actuală de probleme psihologice iar tendința este din păcate în creștere. Nici nu este de mirare. Poverile zilnice cresc, nu numai în Germania, iar pentru mulți oameni acestea par de nedepășit. Iar colac peste pupăză depresiile, burnout-ul, tulburările traumatice, deznădejdea sau tristețea sunt văzute de către societate ca slăbiciuni iar cei afectați sunt deseori evitați sau chiar stigmatizați. Drept urmare se simt nefericiți și neajutorați, nevăzând o ieșire din situația dureroasă în care se află. Le este frică să o apuce pe cărări noi, deoarece se tem că situația actuală - pe care cel puțin o cunosc - s-ar putea înrăutăți. Poate și dumneavoastră a-ți trăit lucruri traumatice și nu știți cum să le reziliați, dar nu vă încumetați să cereți sau să acceptați ajutor, vă simțiți marginalizat și însingurat iar fiecare încercare de a schimba această situație împovărătoare pare a fi din start sortită eșecului. Vestea bună este că există o soluție pentru aproape orice problemă. Provocarea constă doar în faptul că Dumneavoastră trebuie să faceți primul pas. Citiți și completați documentul meu „Primii Pași“ iar apoi luați decizia dacă doriți să parcurgeți următorii pași singur sau doriți să aveți un sprijin profesional. Adevărul este că nimeni - în afară de dumneavoastră - nu poate face urmatorii pași într-un viitor care merită trăit. Eui însa, vă pot acompania, vă pot deschide ușile, vă pot indica căile, vă pot ajuta să vă descătușati forța interioară și să vă reactivați potențialul. Hipnoterapia și lucrul cu umbrele pot ajuta într-o progresie rapidă. Dacă aveți întrebări, sunați-mă. Luați-vă inima în dinți și faceți primii pași într-o viață care merită trăită.

Life-Coaching

Life-Coaching cu Alina PaiucLifecoaching-ul susținut de mine este conceput pentru oameni care vor să facă ceva din viața lor, oameni care s-au săturat să nu-și realizeze obiectivele și visurile. Pentru oameni cu idei, planuri și intenții. Oameni care vor să facă o schimbare, care vor să-și atingă țelurile și viziunile sau oameni care vor să descopere care sunt acestea. Lumea are acum nevoie de oameni ca Dumneavoastră, oameni cu intenții într-adevăr bune, iar în Europa în această perioadă lucrurile nu ne sunt tocmai înlesnite. Dar renunțarea nu este o opțiune, nu-i așa? Libertatea este o decizie! Luați-vă libertatea de a transpune în realitate (sau de a descoperi) - cu minte și suflet - ceea ce arde în sufletul Dumneavoastră. Ce vă lipsește pentru a avea acea aură charismatică cu care să atrageți partenerii potriviți în viață, pentru îndeplinirea obiectivelor personale? Autohipnoza vă poate ajuta să vă îmbunătățiți nivelul de concentrare și eficacitate, să dobândiți claritatea necesară și vă ajută la reducerea stresului. Sau doriți să vă eliberați de cele cateva kilograme în plus? Să vă creșteți încrederea în sine sau motivația? Cu ajutorul Lifecoaching-ului conceput de mine puteți realiza și aceste lucruri. Sunați-mă sau completați direct documentul „primii pași“ și decideți ulterior dacă mai aveți nevoie de ajutor complementar.

Life Coaching Online

Beneficiază acum de Life-Coaching convenabil de acasă, prin conferință video. Nu mai trebuie să te deplasezi până în cabinet și poți chiar înregistra ședința noastră online, pentru a o vedea liniștit încă o dată.

Spiritualitate cotidiană

Motto-ul meu în cadrul spiritualității cotidiene este: Redescoperă viața! Percepe conștient și intens viul, însuflețitul din tine și din lumea exterioară. Spiritualitatea nu are nici o legătură cu religia (lat. religio = îndeplinirea scrupuloasă a prevederilor, a scripturii), nu vorbim despre credință! Vorbim însă despre a descoperi, a trăi, a experimenta, a pune la îndoială, a cerceta, a percepe. Vorbim despre asumarea responsabilității și nu de a ceda responsabilitatea proprie anumitor „instituții“ (pentru că biserica spune, sau Dumnezeu cere asta...). Vorbim despre recunoașterea spiritului în noi înșine și în tot ce există, despre dezvoltarea bucuriei și a recunoștinței, despre a se întreba pe sine și a găsi răspunsuri proprii. Vorbim despre a arunca o privire în spatele măștilor, mai ales în spatele propriilor măști. De a aduce în armonie materialul cu spiritualul, de conectare cu lumea spiritelor, cu propriul suflet și cu spiritul, duhul existent în toate. Vorbim despre aflarea clarității, a păcii interioare și a bucuriei de viață. Despre a da un sens și însemnătate propriei vieți, despre expansiunea conștientului, a percepției, despre încrederea în sine, despre a fi deschis și sincer cu sine însuși și a deveni într-adevăr autentic. Dar aici vorbim și despre a stabili limite și de eliberarea de propriile limitări. Trăind, spre exemplu, experiența unei regresii în vieți anterioare și mai ales a unei regresii în viața dintre vieți, aceasta poate da vieții Dumneavoastră o cu totul altă perspectivă, poate atenua frica (inconștientă) de moarte și vă poate conduce la aflarea de noi întrebări și răspunsuri.

Cabinetul privat ca alternativă a psihoterapeuților complet rezervați?

Din păcate în zilele noastre perioada de așteptare pentru o programare inițială la un psihoterapeut este de câteva luni. În cazurile de urgență internate în cadrul psihiatriei, se întamplă, nu arareori, ca pacienții să fie externați iar apoi tratați ambulant. O ședintă la un psihoterapeut care lucrează cu casa de asigurări, durează de regulă, 50 de minute, iar pacientul următor se află deja în sala de așteptare, deoarece asistența medicală oferită de casele de asigurare obligatorii este supraîncărcată. Un cabinet psihologic privat vă oferă flexibilitate la efectuarea progrămărilor, libertate reală în alegerea metodei de terapie, iar posibile diagnostice sau constatări și măsurile terapeutice efectuate nu sunt înregistrate în actele casei de asigurare. Ca plătitor privat beneficiați de asemenea și de alegerea liberă a programării, având posibilitatea de face programări chiar și în week-end sau după orele Dumneavoastră de lucru. Consilierea psihologică și terapia competentă și empatică, cu metode constructive și efective este mai convenabilă poate decât a-ți crezut.

Hipnoza

Cheia succesului în psihoterapie o reprezintă dialogul competent și empatic. Deseori însă se ating bariere, iar evoluția terapiei stagneaza. O ședința de hipnoză poate rezolva blocajele emoționale, poate aduce o înțelegere mai profundă, având astfel ca efect o accelerare a procesului de vindecare. Hipnoza reprezintă producerea și utilizarea deliberată a unei stări de transă, în care predomină temporar abilitatea de a percepe și a experimenta trăiri fără prejudecăți. În transă se amplifică abilitatea de a accepta percepții și trăiri interioare ca impulsuri senzoriale, care în starea normală de conștiență sunt respinse datorită convingerilor învățate. În transă, fantezia, intuiția, creativitatea și inspirația nu mai sunt desconsiderate sau percepute ca fiind ireale. Cu cât este mai adâncă starea de transă, cu atât scade nevoia de a judeca, de a evalua sau de a respinge, amplificându-se abilitatea de a percepe mai intens trăirile interioare. Odata cu adâncirea transei, are loc o comutație a atenției de la exterior către interior. Terapeuții, trainerii și mentorii spirituali folosesc exact din aceste motive spectrul larg al meditației și hipnozei pentru binele clienților lor. O ședintă de hipnoză poate ajuta în multe cazuri la obținerea mai rapidă a rezultatelor dorite și la consolidarea lor.

Umbra, persoana și omul

Jocul măștilor cu Alina PaiucÎn cadrul unui lifecoaching, a psihoterapiei, în lucrul cu umbrele și în hipnoza psihoterapeutică învațați să cooperați cu sinele interior. Nevoi, emoții și năzuințe care au fost reprimate în umbră - în subconștient- redevin conștiente, facând astfel din nou parte din percepția sinelui. Prin socializare - proces care este efectuat mai ales prin condiționare (recompensă și pedeapsă) - aspectele indezirabile ale unei ființe vor fi reprimate sau chiar divizate (fragmentate, separate de ființă). Iar noi numim acest proces de fragmentare educație.

Astfel, lucuri sau evenimente care par banale pentru adult - ființa deja condiționată - pot fi traumatice pentru copii și pot avea efecte negative în decursul timpului sau pot conduce chiar la anumite afecțiuni. Aspectele rămase conștiente în urma acestui proces de socializare, sunt denumite personalitatea sau persoana (lat. persona = masca) cu care se identifică o ființă. De asemenea, rămâne intactă năzuința de a fi iubit și acceptat necondiționat așa cum suntem.

Starea de iluminare sau iluminarea spirituală pe care ne străduim să o dobândim prin meditație, reprezintă abilitatea de a rămâne receptiv și imparțial, fără prejudecăți, în pofida cunoașterii cumulate prin experiența vieții. Abilitatea de a nu respinge ceva, doar pentru că este judecat a fi rău, greșit sau prostesc. Abilitatea de a nu mai avea convingeri de necontestat, deoarece în acest fel, tot ceea ce nu corespunde acestora va fi respins sau negat automat.

Convingerile creeaza percepția individuală a realității

A fi din nou OM, a se percepe pe sine din nou ca un întreg și a descoperi posibilități noi de a trăi și savura viața cu bucurie – aceasta este pretenția pe care eu o definesc ca fiind țelul ședințelor noastre. Rezonează cu obiectivul Dumneavoastră personal? Cu plăcere vă susțin și pe Dumneavoastră în provocările pe care vi le oferă viața în cabinetul meu Privatpraxis für Geist und Seele din Fürth lângă Nürnberg.

Nu crede nimic! Verifică totul! Eliberează-ți mintea!

Capacitatea de a savura viața din plin fără prejudecăți, este judecată în mod normal cu termeni ca naivitate sau prostie. Dar este într-adevăr inteligent să te aflii într-o închisoare mentală a binelui și răului?

În cazul în care ne-am afla noi înșine sau cineva din jur în pericol, este cu siguranță avantajos să evaluăm faptele și gândirea noastră sau a celorlalți ca fiind periculoase. Dar nu evaluăm (judecăm) întotdeauna, chiar și atunci când nici măcar calitatea vieții noastre nu este afectată?

De câte ori judecăm negativ, ne devalorizăm pe noi înșine sau pe cei din jurul nostru, ne privăm de oportunitatea de a percepe și experimenta trăiri noi! Dorim să fim fericiți, să trăim în bucurie și împlinire.

Tot ceea ce ne împiedică să trăim astfel, sunt evaluările inconștiente și convingerile personale. Nimic din exterior, nu ne va face fericiți și împliniți pe termen lung, dacă nu ne detașăm de convingerile și judecățile care ne împiedică să trăim astfel.

Eu denumesc aceasta trăire spiritualitate în viața cotidiană: redescoperirea miracolului vieții.

Așteptările personale

Convingerile personale, deseori denumite crezuri sau credințe personale, creeza așteptări. Convingerile referitoare la bine și rău de exemplu, creeaza așteptarea personală, că cei din jur trebuie să îndeplinească percepția, imaginea noastră individuală despre bine. Această așteptare personală ne împiedică însă să fim mulțumiți și fericiți. Iar în esență, așteptările sunt cele care ne împiedică să iubim și să fim iubiți în măsura necesară, pentru a săvârși năzuința umană comună de pace și libertate. Datorat convingerile personale, a experiențelor negative de viață și fragmentărilor rezultate trimise în umbră – în subconștient, a așteptărilor ireale pe care le avem, ne transformăm singuri viața într-un infern. În cartea „Freigeister, Zeit zur Selbstentfaltung“, tratăm printre altele și această tematică în detaliu și vă oferim posibilități de a vă lua soarta în propriile mâini.

Gânduri → vorbe → experiențe → convingeri → așteptări → soartă

Regăsiți-vă acum energia și bucuria de viață!

Sunați-mă acum pentru o consiliere telefonică gratuită.

Disponibil:  Deutsch 
Accesări: 14390